You are here

Calendarul sesiunii de acreditare/reacreditare Noiembrie 2020

2 Sep 2020

În această toamnă ANEVAR organizează un nou examen de acreditare/reacreditare, în luna noiembrie. Având în vedere că ne dorim și lucrăm în permanență la creșterea calității activității de evaluare, îi încurajăm și îi susținem pe toți cei care doresc să se înscrie la acest examen. Dobândirea calității de Membru Acreditat ANEVAR (MAA) reprezintă accesul la un nivel superior de competență profesională.

Promovând examenul de acreditare:

  • Puteți deveni evaluatori recunoscuți la nivel european – REV, recunoaștere oferită prin intermediul ANEVAR de către The European Group of Valuer Associations (TEGoVA), grup de asociații de evaluatori ce include 71 de asociații din 37 de țări.
  • Puteți deveni membri ai Royal Institute of Chartered Surveyors – MRICS. RICS este organismul profesional global care promovează și aplică standarde internaționale în evaluarea, gestionarea și dezvoltarea terenurilor, imobilelor, construcțiilor și infrastructurii și are membri în 148 de țări.

Menționăm și faptul că membrii ANEVAR care dețin specializarea MAA-EI, pot fi atestați de către ASF pentru realizarea de evaluări pe piața de capital.

Sesiunea de acreditare/reacreditare Noiembrie 2020 se va desfășura conform următorului program:

Mai multe detalii despre programul de acreditare, puteți găsi aici.

nbsp;