You are here

Call for papers pentru Revista de Evaluare/The Valuation Journal (ISSN 2668-9693, ISSN-L 1842-3787)

10 Jul 2020

Consiliul Editorial al Revistei de Evaluare lansează invitația pentru trimiterea articolelor scrise pe teme relevante domeniului evaluării.

Revista de Evaluare este o revistă BDI (categoria B+, potrivit CNCSIS), fiind indexată în bazele internaționale – EBSCO, Ulrich’s Periodicals Directory și RePEc.

Încurajăm articolele care abordează probleme urgente referitoare la evaluarea întreprinderilor, instrumentelor financiare, proprietăților imobiliare, mașinilor, echipamentelor și instalațiilor, evaluarea pentru utilizări specifice (raportarea financiară, verificarea evaluării, asigurarea, garantarea împrumutului etc.), precum și la alte subiecte conexe evaluării (analiza economico-financiară, analiza pieței imobiliare, investiții imobiliare, economia urbanismului, metode statistice aplicate în evaluare, impozitarea, implicații politice, bune practici industriale etc.).

Având în vedere preocupările curente referitoare la dezvoltarea sustenabilă, recomandăm autorilor următoarea listă neexhaustivă cu teme speciale:

  • Evaluarea clădirilor verzi și aprecierea impactului caracteristicilor verzi asupra valorii de piață;
  • Evaluarea capitalului natural din zonele urbane și naturale;
  • Dezvoltarea și evaluarea zonelor defavorizate și a zonelor cu risc de a deveni defavorizate – terenuri industriale dezafectate, zone intraurbane, zone periferice defavorizate;
  • Aprecierea impactului factorilor ESG (Mediu, Social și Guvernanță) asupra valorii de piață;
  • Considerații privind substanțele periculoase și toxice in evaluare;
  • Evaluarea clădirilor istorice, colecțiilor de artă și a bijuteriilor.

Alte subiecte de interes pot fi:

  • Evaluarea proprietăților de nișă: spitale, instituții de educație dotate cu laboratoare, centre de cercetare și dezvoltare, stații de încărcare auto, parcuri de distracții etc.;
  • Metode de evaluare a soluțiilor IT&C, roboților și a instrumentelor automatizate;
  • Modele automate de evaluare – oportunități, provocări și limitări;
  • Definirea structurii optime de capital în viața reală.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați site-ul revistei.

Trimiterea articolelor

Articolele pentru Revista de Evaluare pot fi trimise la adresa de e-mail manuscript.val@anevar.ro sau pot fi încărcate pe site-ul revistei. Autorul care trimite articolul este, de regulă, autorul care asigură corespondența pe parcursul procesului de trimitere și revizuire. La redactarea articolului se vor respecta cerințele din ghidul autorului și formatul template-ului.

Toate lucrările trimise vor fi supuse unui proces riguros de revizuire, după principiul double-blind peer review. Drepturile de autor și alte drepturi asupra articolelor sunt reținute de autori.

nbsp;