27 Aug 2020
În completarea Punctului de vedere al ANEVAR privind modul în care se poate desfăşura activitatea de evaluare în România de către persoanele juridice, emis la data de 1 octombrie 2014, publicăm:
- Decizia nr. 44/C9/2756/10.01.2020 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care reține faptul că în speța supusă analizei, în condițiile în care la licitație participau și persoane juridice, se impunea ca și acestea să fie evaluatori autorizați – deţinători ai autorizaţiei de membru corporativ ANEVAR, în conformitate cu prevederile OG nr. 24/2011, nefiind suficientă prezentarea unor evaluatori autorizați - persoane fizice în cadrul documentației depuse.
- Decizia civilă nr. 302/11.05.2020 a Curții de Apel Timișoara, care confirmă opinia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor menționată mai sus.